Fata de varianta romaneasca, care s-a focusat pe Lola maseuza si pe Gigi punatorul de corturi, festivalul polonez a fost comunicat cum trebuie, cu focus pe headliners. In Varsovia era plin de postere si de billboarduri mari si rosii, cu numele festivalului, numele headlinerilor (in ordinea Rihanna, Akon, Faithless, Lily Allen, Common) si desenele alea pe care Coca-Cola le foloseste peste tot in campania globala. Costul unui 2-day pass a fost de 150 de zloti (roughly 128 de ron), biletele de o zi fiind pe undeva pe la 80 - 90 de zloti.
Daca la editiile anterioare festivalul a avut drept locatie un mare parc situat la o aruncatura de bat de centrul vechi, anul asta, din motive de prezervare ecologica a parcului cu pricina (care este un fel de rezervatie naturala), locatia s-a mutat pe un camp apartinand muzeului aviatic din Cracovia, undeva la mama dracu' fata de centru, lucru oarecum enervant, mai ales ca noi am stat exact in centru vechi, unde taxiurile nu au acces iar autobuzele nici atat.
In fine, dupa vreo 20 de minute de mers pe jos in cautarea unui taxi (deoarece am respins din start ideea mersului cu autobuzul, nu de alta dar n-am reusit sa ne prindem de unde ar trebui sa-l luam si mai ales unde ar trebui sa coboram) am gasit unul la gara si am pornit-o spre festival. Soferul de taxi, ca orice mosulet care se respecta, era bezna in ceea ce priveste viata culturala a tineretului cracovian, cuvintele "Coke Live" sau "music festival" netrezindu-i nicio emotie, drept urmare a trebuit sa-i aratam ce scrie pe bilet, in speranta ca e si adresa pe acolo.
Un sfert de ora mai tarziu, taxiul ne-a lasat la 2-300 de metri de intrarea principala, deoarece la polonezi exista obiceiul (constatat de noi si la concertul Rolling Stones) ca politia sa nu lase nicio masina, fie ea si taxi cu clienti inauntru, sa opreasca in zona intrarii. La intrarea in festival nu era inghesuiala de niciun fel, treaba fiind foarte relaxata. Dupa ce ne-am preschimbat biletele in bratari (modelul acela din material textil brodat, nu cele din plastic, pe care la noi le falsifica toata lumea) am intrat in zona de festival si am cautat instinctiv food court-ul principal, pe care l-am gasit imediat, fiind exact langa intrare.
Ca sa va faceti o idee de ansamblu, locatia festivalului avea o forma de triunghi ascutit, cu main stage-ul pe baza si cu celelalte doua scene (Coca-Cola si Burn) situate in varful opus al triunghiului. In spatele main stage-ului era campingul care din cate mi-am dat eu seama nu parea prea populat. de la main stage pana la celelalte doua scene era un mare tapsan de iarba, cu exceptia unei alei pe care erau insirate diverse chioscuri cu prostioare, de la vata pe bat si jeleuri la tricouri si insigne.
Revenind la foodcourt, aceasta avea pe perimetru o zona de bar Heineken (vreo 40 de dozatoare), o zona de bar Coca-Cola si Burn (frigidere fara numar), un truck de la Jacobs care servea cafelute precum si multe corturi unde sfaraiau gratarele si pocneau popcoarnele. In incinta festivalului, toate produsele se cumparau pe baza de tokenuri, acestea nefiind de plastic (ca la B'estival) ci de hartie, aducand putin cu banii de Monopoly. Valoarea unui cupon era de 3 zloti, iar preturile variau de la 1 cupon (orice produs Coca-Cola in afara de Burn) si 2 cupoane berea pana pe la 20-30 de cupoane pentru nu stiu ce tricou hand made.
O chestie absoult ciudata si cat se poate de enervanta a fost interdictia de a iesi cu berea din food court, aceasta trebuind sa fie consumata la botu' calului, in tarcul cu pricina. Asta n-ar fi fost o problema, mai ales ca in foodcourt erau o multime de mese, banci si umbrelute unde ai fi putut sta la shpritz, doar ca din foodcourt aveai o vedere perfecta doar la laterala scenei principale, frumos invelita in plastic negru. Nu sunt convins daca aceasta interdictie tinea de vreo lege locala (pe motive de acces minori and stuff) sau de o prostie de genul "ia sa nu mai bea astia atata bere, ca avem sucuri de vandut", precum s-a intamplat la festivalul omonim din Bucuresti.
In fine, am baut berea in timp ce pe scena mare presta o trupa de raggae locala (total neimpresionanta, de unde ascultam noi) si ne-am conversat putin cu o fata din Romania care ne-a auzit vorbind romaneste si ne-a abordat surprinsa (ea era de 4 ani in Cracovia, lucrand impreuna cu sotul la o firma de IT), Cracovia nefiind tocmai locul unde sa dai de romani. Ce ne-a distrat a fost replica ei sincera "daca v-as fi auzit la Paris sau Roma, m-as fi facut ca ploua, dar aici mi s-a parut surprinzator sa aud romaneste". Ce-i drept, si noi ne facem ca ploua cand auzim romaneste prin strainatate, deci am inteles-o perfect.
Dupa ce am dat o tura de recunoastere (si am fost serviti cu alune si migdale trase in zahar ars si scortisoara de un nenea care, culmea, ne-a vorbit si el in romaneste), ne-am instalat pe iarba cam la 30 de metri de scena in asteptarea lui Lily Allen, care era anuntata in program la ora 19:00, dar care a aparut pe la 20:00, in timp ce un alpinist se chinuia inca sa instaleze cel de-al doilea ecran (nu ca ar fi fost de vreun folos, deoarece de la baza scenei se proiecta o lumina rosie orbitoare care scotea in evidenta bannerele Coca-Cola din lateralele scenei, facand in acelasi timp imposibila vizionarea proiectiilor).
Lily a aparut cu ochelari de soare retro (tip Jackie O), imbracata intr-o rochita baby doll si insotia de o trupa de baieti cu intrumente vopsite in verde fluorescent. Prima parte a concertului a fost foarte raggae ca sound, de abia de pe la jumatate incolo incepand sa sune precum Lily Allen cea de pe album. Overall, Lily a fost ubercute si naturala, a ras nonstop, si-a cerut scuze intr-un mod absolut adorabil de fiecare data cand a considerat ca a cantat aiurea si a recunoscut ca nu mai poate canta la chitara pentru ca are unghiile prea lungi (dar a promis ca si le taie in curand). Big up for Lily!
Pana sa inceapa Akon am mai dat o tura pe la corturi. La cortul Burn (inconjurat de niste butoaie care ardeau spectaculos) presta o trupa poloneza numita Plastic, cu o gagica la voce si cu un sound foarte electro, dar destul de boring, drept pentru care ne-am mutat in cortul Coca-Cola unde niste lituanieni pe nume Saules Kliosas (care au reprezentat Lituania si la Eurovision) cantau un fel de funk rock cu influente disco, avand un vibe foarte misto (dupa cum puteti vedea mai jos intr-un live de la un alt festival).
SAULES KLIOSAS LIVE