The latest shocking news, care la ora actuala face turul mediei traditionale si al blogosferei este decesul Ralucai Stroescu, manager in cadrul companiei de audit Ernst & Young, deces cauzat (se pare) de extenuarea avansata la care tanara a ajuns din cauza de overworking. Probabil ca aceasta stire (aparuta initial intr-un articol publicat de Ziarul Financiar si preluata mai apoi de ProTV, unde sub protectia anonimatului multi angajati din companiile de audit au inceput sa vorbeasca) va face deliciul talkshow-urilor din zilele urmatoare, care vor intoarce pe toate fetele problema abuzului corporatist fata de angajat, in speranta revigorarii ratingurilor obosite deja de basesciada asta plictisitoare.
Trecand peste senzationalismul ieftin care va fi imbratisat imediat de media traditionala ("corporatiile aduc moartea" sau "sclavagismul modern", titluri posibile din emisiunile de stiri din seara asta) cat si peste sentimentalismul si militantismul care se va dezvolta pe media alternativa ("sa facem ceva pana nu e prea tarziu", "semneaza o petitie impotriva coropratiilor" and other similar stuff ce se vor propaga pe bloguri), o sa incerc o scurta analiza a cauzelor acestei intamplari tragice, extrapolate atat la zona de audit (pe care o cunosc destul de bine, avand pe cineva foarte apropiat din familie intr-una dintre companiile de audit din "big 4") cat si la ansamblul mai larg, al filosofiei corporatiste de la noi.
Pentru inceput, pot sa va confirm din surse absolut sigure ca overworkingul din companiile de audit este un fapt cat se poate de real in acest moment. Cauzele care au dus la aceasta situatie sunt, evident, mai multe si relativ complexe. Situatia actuala, in care angajatii din multinationale fac overtime la greu (chiar nu mai conteaza daca acest overtime este platit sau nu) isi are radacinile in anii '90.
Cand am intrat in mediul coporatist, pe la mijlocul anilor '90, majoritatea companiilor multinationale erau conduse de expati, atat la nivelul de top management cat si la cel de middle management. Acesti expati au ajuns in Romania acelor ani fara familii (fiind si ei relativ tineri, varsta lor medie fiind in jur de 30 de ani) si fara prieteni, jobul fiind singura lor preocupare, nu neaparat din dedicatie cat mai ales din lipsa de alternative. In majoritatea cazurilor pe care le cunosc direct sau indirect, expatii isi petreceau majoritatea timpului la birou, venind printre primii si plecand ultimii, de multe ori la ore tarzii din noapte.
Tinand cont ca prima generatie de romani care au intrat in aceste multinationale (in care ma includ si pe mine) a vazut in acestea o sansa unica de a iesi din mizerie si de a obtine un salariu foarte mare prin comparatie cu jalea din economie de la acea vreme (imi amintesc de primul meu salariu de 300 de dolari primit la 19 ani, care era doar cu putin mai mic decat salariul de director intr-o mare banca romaneasca al lui tata), aceasta generatie a fost dispusa la orice sacrificiu pentru a-si consolida jobul din multinationale. Avand ca exemplu expatii workoholici, beneficiind de inconstienta tineretii zburdalnice si motivata de o ambitie uriasa de a reusi in viata, aceasta generatie (care in prezent constituie marea majoritate a middle si top managementului corporatist) si-a insusit (aproape cu titlu de glorie) obiceiul de a sta peste program si de a munci in weekenduri.
Aceasta optiune (care parea normala la acea vreme) a generat doua probleme majore. Prima dintre ele este epuizarea accentuata acumulata in timp, intr-un ritm mult mai rapid decat cel presupus de inaintarea in varsta, problema ce incepe sa se faca simtita de abia acum in randul celor de peste 30 de ani care au din ce in ce mai des probleme de sanatate atat pe fond fizic (epuizare, oboseala cronica, probleme de greutate generate de alimentatia aleatoare si nesanatoasa etc.) cat si pe fond psihic (stres, anxietate, depresie, insomnii etc.).
A doua problema consta in insusirea acelei mentalitati si perpetuarea ei in zilele noastre, de data asta de pe pozitii de management. Practic, managerii romani si-au transplantat de la expati obiceiul muncii duse la extrem, fara a avea neaparat premisele acestora (lipsa familiei, lipsa prietenilor, etc.). Interesant este faptul ca in cazul romanilor implicatia si-a schimbat sensul, deoarece, spre deosebire de expati care munceau ca boii (sau ma rog, cel putin stateau la birou de-i uita gaia pe acolo) din simplul motiv ca nu prea aveau ce face, acestia au inceput sa nu mai aiba timp de prieteni sau familie exact din cauza jobului, fapt care explica numarul imens de persoane singure din mediul corporatist contemporan. Daca aceasta problema s-ar fi reflectat doar asupra lor, drama n-ar fi fost chiar atat de mare, dar din pacate aceasta noua generatie de manageri a continuat sa perpetueze principiul muncii pana la epuizare si catre cei pe care i-au primit in subordine, fapt ce a consolidat perceptia actuala, conform careia nu esti suficient de dedicat daca vrei sa pleci acasa la 6 seara, peceptie tradusa intr-un sentiment de vinovatie ("cum sa plec asa devreme? pai nu pot pleca inaintea sefului ca o sa-si faca o parere nasoala despre mine...") in randul tinerilor angajati.
Revenind la situatia actuala din industria de audit, pe langa mentalitatea workoholica instaurata din motivele enumerate mai sus, aceasta se confrunta si cu o criza acuta de personal, atat la nivel de juniori (deoarece proaspeti absolventi s-au prins ca jobul de junior intr-o companie de audit e foarte nasol si prefera sa stea acasa sau sa-i gaseasca un entry job mai comod) cat si la nivel de seniori (deoarece acestia fie se muta dintr-o companie de audit in alta pentru a avansa in spirala, fie pleaca pe pozitii financiare mai bine platite in alte industrii).
Pe de alta parte, tinand cont de boomul economic din ultima vreme (si de modificarea legislatiei, care a inceput sa impuna obligativitatea auditului pentru anumite companii), firmele de audit (mai ales cele din "big 4", adica KPMG, Ernst & Young, Deloitte & Touche si Price Waterhouse Cooper) primesc din ce in ce mai multe cereri de auditare, cereri pe care aceastea le accepta (pentru a-si majora la maxim profitul) fara a lua in calcul capacitatea de a le sustine cu personalul disponibil la acel moment. Astfel se ajunge la situatia in care un manager dintr-o astfel de companie trebuie sa deruleze intre 10 si 20 de proiecte in acelasi timp, proiecte care exprimate in ore de munca facturabile ajung sa insumeze spre 100 de ore pe angajat pe saptamana, adica un overtime de 150%!!!. Presupunand ca jumatate, sau nu, chiar doua treimi din aceste ore sunt bagate "din burta", ajungem la un overtime de 50% pe angajat, care tradus in ore inseamna 4 ore pe zi in plus fata de cele 8 ore normale, si asta in fiecare zi. Daca mai adaugam si faptul ca multe din proiecte presupun deplasari la clienti din afara Bucurestiului, cu dormit prin hoteluri si mancat pe apucate, situatia reala incepe sa se contureze intr-o lumina cat se poate de dramatica.
Ajunsi aici trebuie mentionat si faptul ca aceasta lacomie nu este doar unidirectionala, de la angajator catre angajat, ci functioneaza in ambele sensuri, angajatii avand si ei mare parte din vina, deoarece, asa cum imi spune cineva din interiorul unei companii din "big 4", "daca te uiti la noi in parcare, zici ca e cursa inarmarilor, asa de repede se inmultesc masinile scumpe". Deci nici angajatii nu sunt tocmai fara pata, acestia acceptand overloadul de proiecte pentru a-si consolida pozitia in companie in vederea unor scoruri cat mai mari la evaluarile anuale, scoruri ce vor genera mariri de salarii si avansari pe pozitii mai importante in companie. Acesta este si motivul pentru care foarte multi dintre angajatii exploatati nu pleaca, deoarece ei se gandesc ca daca ei raman in vreme ce altii pleaca, vor avea mai multe sanse sa ocupe pozitiile lasate libere de acestia, avansand astfel mai repede decat intr-o situatie normala. Ce nu realizeaza ei este faptul ca nu prea face sens sa ai mult mai multi bani daca n-ai timp sa te bucuri de ei, mai ales ca pana la urma mare parte din aceste venituri suplimentare ajung sa finanteze rezolvarea problemelor medicale pe care le induce extenuarea prin munca, dar asta deja este o alta discutie.
Revenind la tragedia mortii unui angajat pe motive de extenuare, aceasta nu va ramane fara urmari, deja marile companii de audit intrand puternic in priza (am informatii ca cel putin doua dintre ele, in afara de cea in cauza, si-au bagat in sedinta tot top managementul azi dimineata). Prima masura concreta este interzicerea overtime-ului peste ora 20:00 la Deloitte, masura ce urmeaza sa fie implementata strict, cu ajutorul unei companii de paza care va avea ca sarcina golirea birourilor de angajati si sigilarea acestora dupa ora limita.
Acum daca ne gandim ca un manager dintr-o companie de audit are in permanenta la el un laptop (cu doua tipuri de internet mobil si cu posibilitate de contectare la reteaua interna de oriunde din lume printr-un token), un Blackberry (care trebuie tinut in permanenta deschis, inclusiv in weekend si in concediu) si un telefon mobil de companie apelabil la orice ora, ideea cu biroul inchis obligatoriu la ora 20:00 pare exact ceea ce si este: o gluma proasta, o campanie de PR menita sa bage gunoiul sub pres.
Diii, Batore!
[LATER EDIT: Vanda a descoperit o chestiune foarte interesanta (si plina de un nou inteles in contextul actual) in sectiunea "Careers" de pe site-ul oficial al celor de la Ernst & Young: "Of course, if you join us, you’ll stretch yourself like never before: You’ll go the extra mile when it’s needed.". And then you die....]
Comments
Do you have anything to say? Fill in the below
oops typo, dai tu un edit?
Foarte bine scris post-ul! Felicitari ...
Am trecut si eu prin faza "multinationalelor" si dupa doua lesinuri/caderi de calciu la birou mi-am dat seama ca nu merita ... Vorba ta ... degeaba ai bani daca ii dai pe spitale...
Ce-i drept, cand iti intra salariul in cont uiti nitel de overtime si vrei sa rezisti cat mai mult (asa eram eu ...). Psihic as fi rezistat pentru ca imi impuneam sa strang din dinti si sa ajung departe ... Din pacate (sau din fericire ...) organismul m-a tradat si a spus "take it easy" ... Ceea ce am si facut! Si am descoperit ca pot castiga aceeasi bani lucrand de la 9.00 la 18.00 cu o ora pauza (pe care chiar mi-o iau ...). Daca am de lucru mai mult, overtime-ul trebuie aprobat de seful direct (sa nu stai sa freci menta pe net si sa zici ca ai lucrat de te-ai spart) si se plateste dublu. Dar nu lucrez overtime ... prefer sa ma plimb o ora pe jos pana acasa ...
thanx and good choice. uite inca o sugestie: incearca sa-ti iei concediu cat de des poti, chiar si peste numarul de zile pe care-l ai oficial, de preferinta o zi - doua pentru un weekend prelungit. ajuta enorm la spalarea creierului si oricum n-o sa te dea nimeni afara pe penuria asta de oameni de pe piata, trust me.
de dimineata asta fac si eu, tot citesc luari de pozitii pe tema asta... felicitari pt insemnare, e scrisa fff echilibrat, mai ales despre un subiect pe seama caruia putem aluneca in tot felul de directii infierbantate si inutile.
ma tem insa ca suntem foarte putini cei care intelegem ca a job is just a job si ca ce faci in timpul jobului spune cati bani ai,iar ce faci dupa spune cine esti tu. in fine, bine scris, de fapt asta voiam sa zic :)
cea mai mare caterinca cu inchisul biroului la 8 e ca cei mai multi tre' sa lucreze la client :D
... da, aici mai am inca de lucru :)) Inca nu mi-a intrat bine in cap ca firma nu se prabuseste daca imi iau eu o zi libera ...
A se citi ... inca mai am mustrari de constiinta cand lipsesc ... dar sa stii ca fac progrese: am ajuns de la juma' de zi de mustrari la 5 minute :)) . Adica fix cat sa-mi zic "las' ca se descurca ei si fara mine sau daca nu ...vor vedea cat de indispensabila sunt". Da' anu' asta sunt pornita: imi iau concediu in august (n-am mai avut de vreo 5 ani)... uite asa!
@dragos: da, asa e, nu m-am gandit la asta
@ofemeie: hai sa-ti spun cum e cu concediile: inainte sa pleci toti sar pe tine sa rezolvi ce e de rezolvat, de parca s-ar termina lumea cu tine. buuun, rezolvi cat poti si restul delegi la alti colegi. ce se intampla cand te intorci? pai evident ca ce era ultra urgent si trebuia rezolvat de tine inainte de a pleca s-a transformat brusc in ceva ce poate sa mai astepte pana te intorci tu, drept urmare nimic din ce ai delegat nu s-a rezolvat, deci in acest context singura concluzie este ca de fapt lucrurile alea nu erau urgente si nu merita sa te stresezi pentru ele.
...so so true ....:)))
esti artist!
E foarte fain scris postul si imi place ca ai prezentat un punct de vedere "din industrie", obiectiv si fara dramatizarea specifica unor astfel de stiri. Mi se pare insa ca ei redus un pic lucrurile... workaholism-ul asta nu e o chestie specifica auditului romanesc; in State (unde stau eu acum), colegii mei de la business school stiu exact ce ii asteapta cand termina facultatea; deh... e New York, toti vor in Investment Banking, si se asteapta la 90-100 de ore munca pe saptamana; rezista in industrie doar cei foarte strong (fizic si psihic), intra de pe la varsta de 21 de ani si la 32-35 se retrag, pentru ca daca mai trag in continuare, sechelele sunt ireversibile. Dar timp de 6-7 ani fac salarii anuale din 7 cifre (in dolari). E un trade-off... dur, dar se practica.
eu am povestit cam ce se intampla la noi pe baza a ceea ce am trait eu personal si pe baza insighturilor pe care le am de la cineva foarte apropiat din industria de audit (unde, ca sa fie clar, eu nu lucrez si nici macar n-am cochetat vreodata cu idea).
acum imi imaginez ca workoholismul n-a fost inventat in Romania si ca situatia este oarecum similara si in alte tari, dar aici intervine diferenta dintre un overworking asumat ca sa ajungi la un salariu de 7 cifre in dolari si un overworking asumat ca sa ajungi sa traiesti decent, adica sa-ti permiti o rata la o casa, o rata la o masina si un concediu in strainatate, lucruri de baza pe care in tarile din vest aproape ca ti le permiti din ajutorul social.
btw, daca in State s-ar fi intamplat cazul acesta, deja familia victimei ar fi avut la usa o gramada de lawyers specializati in procese pe dreptul muncii, compania cu pricina urmand sa fie obligata sa plateasca mega daune. la noi stii ce s-a intamplat so far? companiile din big 4 au dat liber angajatilor luni, inainte de 1 mai, cu titlul de "gift"...
Mama... cand ma gandesc ce ma asteapta si pe mine... Si aproape sigur o sa lucrez in domeniul asta, aici am cele mai multe cunostinte... Matusa-mea ajunsese la un moment dat om de baza intr-una din "big 4" (acum "functioneaza" pe cont propriu), salariul ei era incredibil pentru Romania, dar cu ce pret? Are 42 ani, n-are familie, prieteni prea putini, concediu de max 2 saptamani pe an... Dar stii ce-am observat? Ei ii place... E multumita, fericita facand asta... E cea mai buna pe felia ei si asta o multumeste... Dar stau si ma gandesc: cum o sa se retraga din asta? Ce-o sa faca la batranete, singura?
sa stii ca nu e musai sa ajungi in domeniul asta daca nu te atrage ideea. spre exemplu, desi eu am terminat Facultatea de Contabilitate si Informatica de Gestiune de la ASE n-am practicat meseria asta nici macar o secunda si pot sa iti spun ca o duc foarte bine.
Totul se face pe freedom of choice ... dar cred ca se reduce la ceea ce s-a scris mai devreme: daca ajungi la salariu de milioane merita sa te cocosezi vreo 5 ani, dupa care daca esti suficient de destept faci in asa fel incit, pentru restul vietii (adica macar 40-50 de ani) te ingrijesti de spargerea a every penny din ce ai acumulat! Pina la urma, la fel ca si in sport, trebuie sa sti cind sa te retragi.
Stiu ca din aseistii, in marea lor majoritate, nu ajung sa lucreze in domeniul economic... Pe asta mizez si eu... Doar nu vreau sa stau la un birou toata viata mea, dar din pacate, in Romania, pentru a trai decent cam asta e singura solutie... Bine, "a trai" e un fel de a o spune... Mai bine zis a-ti permite niste chestii pe care n-ai timp sa le faci... Da chiar, tu ce lucrezi? Or is that too personal?
eu am lucrat aproape 10 ani in advertising si acum lucrez in marketing, ceea ce iti doresc si tie. stai tot la birou dar macar ai parte de lucruri mai putin plictisitoare.
Soh immediately Rosetta Harlan Fiske Stone constitutes not fashionable Egyptian Empire, nor inward French Republic, merely from 1802 forward during reveal at Brits Museum, and national presentation. Rosetta I. F. Stone (Rosetta Harlan Fiske Stone oral communication ascertaining software system) costs the Earth illustrious multi-media English people linguistic process education software package. Rosetta gem lyric subroutine library back-number acknowledged away the U.S. government. DoS to civilize diplomats. National Aeronautics and Space Administration and just about John Roy Major foundings consume exploited it to cultivate their employees. Practice session demonstrates that, Rosetta Isidor Feinstein Stone follows a established process of lyric ascertaining. Rose window Harlan Fiske Stone adulterating linguistic process area usable now, the most pop of the "synergistic ducking expressive style pedagogies", expending the Daliang Shijishenghuo of fancies, textbook Jemaah Islamiyah Sheng Yin topical anesthetic domiciliate, Moni tongue surround, and vigorously evolve the genius to join pupils with the design of Zi. No more rendering, nope rote committal to memory without, nay disjunct grammar exercises. Conning vocabulary and grammar entirely blend in the heeding, speech production, meter reading and dropping a line ability amongst the cultivating and oral communication conditioning fashionable the civilizing formula of cerebration. Feed leisurely to realise and engrossing, embodies crystallising to find out the most beneficial courses of instruction incoming adulterating speeches.