Una dintre marile mele frustrari referitoare la Bucuresti este lipsa unui restaurant decent in care sa se poate manca peste, iar cand spun peste nu ma refer la celebrul salau pane din meniurile clasice de nunta si nici la pastravii la gratar (pe care ii poti manca linistit la Catalin), ci la un adevarat restaurant cu specific pescaresc, care sa aiba un meniu complet si variat, de la antreuri pana la feluri principale gatite cat mai divers posibil.
In acest context va puteti da seama de entuziasmul care m-a cuprins dupa ce
am citit pe Metropotam un review cat se poate de favorabil la restaurantul Mama Leonne, restaurant cu specific pescaresc detinut de un nenea din Mangalia care se presupune ca, fiind de la mare, ar trebui sa stie cu pestele ca nimeni altul (mai ales ca are o carciuma similara si pe litoral).
Manati de curiozitate si plini de speranta in suflet am sunat sa facem rezervare duminica trecuta, pe la pranz. Prima impresie buna a fost ca nu aveau locuri la ora 14 ci doar la 16, ceea ce ne-a demonstrat ca restaurantul este foarte cautat, deci bun. In fine, ajunsi la restaurant la ora fixata am dat si de prima impresie proasta, deoarece se pare ca desi sunasem sa rezervam, nu s-a obosit nimeni sa si noteze rezervare, deci a trebuit sa asteptam in hol cam 15 minute pana ce nea Nelu (patronul) a facut niste permutari de cetateni pe la diverse mese ca sa ne faca si noua loc.
Bucurosi ca am gasit pana la urma o masa, am inceput sa rasfoim meniurile stufoase, oarecum intimidati de abundenta de peste din ele. Cand am cerut o recomandare din meniu, tanara duduie care ne servea s-a pierdut brusc si ne-a pus celebra intrebare "Pai...Dumneavoastra ce ati dori?", dovedind ca era clei in ceea ce priveste meniul. Salvarea fetei a venit de la nea Nelu Patronu', care a intrat brusc in scena si ne-a luat meniurile, zicandu-ne ca n-avem nevoie de ele pentru ca ne face el o recomandare beton, iar noi cuminti am pus botu'. Maaare greseala, dar sa nu anticipam.
Nea Nelu ne-a recomandat un platouash (da, chiar asa a zis) cu peste marinat si afumat, plus "niste icre pentru Doamna, facute proaspat in casa", dupa care, la felul principal, ne-a venit in ajutor cand l-am intrebat de ceva fara multe oase, zicandu-ne "da, am ceva special, fara oase, o bunatate de pastruga la gratar, va pun doua portii, da?". Pai, da, ce puteam sa mai zicem...
Inainte sa incheie comanda, pe mine, fiind putin nostalgic dupa bunatatile portugheze de luna trecuta, m-a pus dracu' sa intreb de scoici. "Pai cum sa n-avem? Avem! Deci o portie, da?". "Da, dar va rog sa nu fie prajite sau facute pane, si nici in sos de rosii, ci doar asa, scazute in sos de vin si apoi drese cu ulei de masline si verdeturi", am zis eu, deoarece deja aveam senzatia ca vorbim ca intre cunoscatori.
Dupa nici cateva minute ne-a sosit platoul cu marinate si afumaturi de peste, garnisite cu ceapa rosie si insotite de paine (relativ) prajita. Big up pentru intentie, chiar daca eu nu mananc paine (doamna in schimb da). Din marinate doar am gustat (fiind la un regim care nu ma lasa sa ma dedau la chestii care au zahar, precum marinata) dar despre afumaturi pot sa va spun ca au fost exemplare, chiar daca pareau luate de la Carrefour. Impreuna cu platoul au sosit si icrele, portia fiind foarte generoasa, cam pentru 4 persoane, iar ele fiind bine facute (din spusele doamnei, eu neavand voie sa ma infrupt nici din chestii cu maioneza, desigur).
Imediat dupa platou si icre au sosit si scoicile, care, surpriza, erau exact in sos de rosii. Dupa ce i-am explicat politicos duduii ca eu nu le vroiam asa ci natur, aceasta s-a inrosit brusc si, cu o lacrima tremuranda in coltul ochiului, ne-a cam implorat din priviri sa nu-i facem viata grea in fata lui nea Nelu (care zbiera precum The Soup Nazi in stanga si in dreapta la ospatarii de litoral pe care-i avea pe acolo, stiti tipul, la costum cu doua randuri de nasturi si cravata neagra, ingusta). Din mila pentru duduie am pastrat portia de scoici si am mai cerut una, dar de data asta am rugat-o sa se asigure ca e facuta cum trebuie.
Dupa oaresce vreme a sosit si a doua portie de scoici, in mod surprinzator facute cum am cerut. Scoicile au venit pe un platou kitsch in forma de peste si din pacate erau overcooked (fainoase) si pline de alge si nisip, dar ma rog, nu aveam asteptari prea mari anyway. Tinand cont de cat mancasem pana atunci, am cerut sa ni se puna pastruga la pachet, s-o rezolvam acasa, in liniste, la cina, lucru care s-a si intamplat cu prima pastruga, care a venit frumos impachetata in staniol si pusa intr-o punga de Carrefour (probabil cea in care fusesera aduse afumaturile si marinatele mai devreme).
A doua pastruga n-a avut acelasi noroc, ajungand direct pe masa in acelasi tip de platou in forma de peste (forma ce mi-a amintit exact de pestele de sticla de pe televizor care ne-a marcat copilaria). Dupa ce i-am explicat duduii ca o vrem si pe asta la pachet, aceasta a plecat suspinand si zicand "Bine, bine, v-o impachetez eu pe asta, ca sa nu ma mai duc la bucatarie...". Pastruga in sine a fost foarte buna, desi portia nu a fost nici pe departe la fel de generoasa precum cea a scoicilor (fiecare portie avand doua rondele de pastruga, rondele mai mici, de pe la coada, cam cat un pachet de tigari fiecare).
Tinand cont ca ne lasasem pe mana patronului, ne asteptam la o nota ceva mai usturatoare, dar nici prin cap nu ne-a trecut ca aceasta ar putea ajunge la suma modica de 236 de lei noi. Da, ati citit bine, 236 de ron, adica 2.360.000 de lei vechi! Uitandu-ne pe nota am realizat ca platouashul era cam 30 de ron, icrele cam 30 de ron, pastrugile impreuna 90 de ron iar scoicile cam 60 de ron impreuna, restul pana la totalul notei fiind format dintr-o cola light, doua ape minerale, o carafa mica din vinul casei si o salata de rosii.
Socul nostru a fost amplificat si de faptul ca nota a depasit asteptarile noastre (bazate pe preturile pe care le-am vazut in meniu la inceput) cam cu 100%. Explicatia e simpla, deoarece Mama Leonne se mandreste cu portii mari si cu preturi mici, situatie oarecum ideala intr-o lume normala, atata doar ca preturile mici se aplicau la suta de grame iar portiile mari aveau multe sute de grame, acesta fiind (alaturi de adaugarea datei la totalul notei de plata) the oldest trick in the book pentru nesimtitii de carciumari de litoral, categorie in care cu regret il includ de acum inainte si pe nea Nelu. Ca sa va faceti o idee, o masa cu scoici, gratar de peste proaspat
(dorada, peste spada, ton proaspat, etc.) si creveti, insotia de doua
sticle de vin costa in medie cam 60 de euro in Portugalia, iar
calitatea nici nu se poate compara.
Una peste alta, Mama Leonne are preparate pe baza de peste de o calitate decenta (nimic datator pe spate, mai ales daca ati mancat peste in orice carciuma, cat de mica, din Portugalia, Spania, Grecia sau Italia), atmosfera ok (multa lume, lumina calda, filtrata prin vitralii galbene, scaune comode de piele, etc.), personal varza (in afara de nea Nelu, care stie foarte bine sa abureasca clientul) si o politica de preturi abjecta, demna de vremea lui Ceashca, motiv pentru care le urez faliment grabnic si dureros, chiar daca asta inseamna ca de acum inainte o sa mananc peste doar pe alte meleaguri.
Imi pare rau nu de bani (pe care sunt dispus sa-i dau oricand pentru o masa buna in conditii normale, dar nu atunci cand am senzatia ca mi se baga mana in buzunar precum baronii locali in bugetul public) ci de faptul ca imi pusesem mari sperante in acest restaurant iar aceste sperante mi-au fost terfelite prin noroi intr-un mod barbar.
Pacat...
<== articol din Click
